Marcel Romanescu a lipsit, din nou, de la un eveniment important al PNL

0
38

Președintele Klaus Iohannis și-a lansat, joi, candidatura la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în luna noiembrie. Aflat în concediu cu familia, Marcel Romanescu a absentat, din nou, de la un eveniment important al Partidului Național Liberal.

Gheorghe Grivei, vicepreședinte PNL Gorj, spune că 57 de delegați din județ au fost prezenți la Consiliul Național, în care actualul șef al statului și-a anunțat intenția de a candida pentru cel de-al doilea mandat.

Întrebat despre absența lui Romanescu de la lansarea candidaturii lui Iohannis, Grivei ne-a răspuns că n-a observat-o și că nici nu s-a interesat de ce nu este prezent singurul primar PNL de municipiu reședință de județ, din Oltenia.

Marcel Romanescu spune că l-a informat pe Rareș Bogdan despre absența sa de la lansarea candidaturii lui Iohannis. Fostul jurnalist, devenit europarlamentar, a obținut și el o funcție importantă în partid, fiind ales prim-vicepreședinte. Primarul Târgu-Jiului nu vrea să comenteze pe seama unei posibile finale Klaus Iohannis-Dan Barna, la prezidențiale. Din punctul său de vedere, USR ar trebui să fie partenerul PNL.

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns