17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:30:44
Acasă Eveniment Mamă a două fete, a fost spulberată de o mașină când se...

Mamă a două fete, a fost spulberată de o mașină când se ducea la muncă

0
3232
alina mama moarta

În vârstă de 46 de ani, Alina, mamă a două fete, a murit pe loc după ce a fost spulberată de o mașină, în Maramureş, în timp ce se îndrepta spre serviciu.

Alina mergea pe marginea drumului, spre stația de autobuz, pentru a lua cursa spre serviciu, moment în care a fost lovită în plin de o mașină condusă de un tânăr de 30 de ani, iar impactul a fost fatal.

“Azi, 26 septembrie, la ora 05.15, polițiștii din Seini au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că în localitatea Săbișa, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 30 de ani din Seini, se afla la volanul unui autoturism condus dinspre Satu Mare înspre Baia Mare, a surprins și accidentat o femeie care se deplasa în calitate de pieton, pe marginea părții carosabile. În urma impactului a rezultat decesul pietonului de 46 de ani din Săbișa.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În zona producerii evenimentului, traficul rutier a fost blocat aproximativ o oră”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.

Alina a lăsat în urma sa multă suferință, iar mesajele postate de apropiați pe rețelele sociale sunt impresionante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!