Mai CANDIDEAZĂ Romanescu la PRIMĂRIA Târgu-Jiu? Ce ANUNŢ face primarul

0
56

Edilul liberal al municipiului îşi doreşte neapărat o alianţă între Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Salvaţi România în perspectiva algerilor locale din 2020.

Marcel Romanescu este convins că numai împreună PNL şi USR ar reuşi să învingă PSD, la anul, la Târgu-Jiu. Ediul spune că este dispus chiar să renunţe la candidatură, dacă în urma unui sondaj de opinie se va constata că persoana pe care Uniunea Salvaţi România o va arunca în lupta pentru primărie va avea şanse mai mari să câştige mandatul de primar. “ Dacă nu ne vom pune la masă, PSD va avea de câștigat în confruntarea electorală din 2020. Îmi doresc să realizăm un proiect care să presupună, în primul rând, candidați comuni la primării. Sunt convins că, la un moment dat, şi USR va accepta o strategie comună. Nu avem altă soluție, nu putem intra în război cu formațiunile de pe partea dreaptă, iar PSD să fie singur pe stânga! Primarul în funcţie îşi conservă dreptul de a candida, dar dacă USR va solicita realizarea unui sondaj între candidatul propus de ei şi mine, îl voi accepta cu mare drag. Îmi doresc să câştig Târgu-Jiul, chiar dacă nu voi fi eu candidatul. Dacă la un moment dat se va constata că cineva va putea obţine mai multe voturi decât mine, mă gândesc foarte serios să las acea persoană să candideze. Sunt atâtea funcţii pe care pot candida. Îi tratez pe cei de la USR ca pe nişte parteneri cu care voi lucra clar în următorii 5 ani”, a conchis primarul Târgu-Jiului.




Articolul complet aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.