Lupuţ: Eu și fotbaliștii muncim foarte mult

0
7

Antrenorul echipei ACS Viitorul Târgu Jiu nu este mulţumit de prestaţia echipei sale dar nici de numărul mic de puncte din acest sezon. Cristian Lupuț consideră totuşi că echipa sa a scăpat victoriile printre degete, în anumite meciuri.

Cristian Lupuț nu este mulţumit că echipa sa nu are nici o victorie în campionat după primele şapte etape. Acesta recunoaşte că e o presiune la nivelul lotului din acest motiv şi crede că echipa sa putea obţine mai mult din partidele cu FC Brașov, terminată 2-2, după ce au condus 2-0, și cu Astra, meci terminat 1-1, după ce Viitorul Târgu Jiu a condus cu 1-0.

”Nu e ușor pentru jucători, din punct de vedere mental, pentru că am luat două puncte în cinci meciuri. Au fost cel puțin trei meciuri în care puteam scoate mai mult, pe care le-am controlat. S-a văzut lipsa de experiență la nivel de jucători, lipsa de experiență la nivel de echipă, dar aceste lucruri se rezolvă în timp. Eu și fotbaliștii muncim foarte mult. Cu Brașov e cel mai bun exemplu, pentru că am condus cu 2-0, la Astra la fel, unde am dominat în mare parte meciul”, a explicat Cristian Lupuț pentru liga2.ro. În ceea ce privește reglarea situației pe faza de atac prin anumite transferuri, în acest moment se discută aducerea unui atacant, care să aducă o stabilitate în atac Din declarațiile lui Cristian Lupuț, va fi adus un vârf care să ”garanteze” golurile. ”Am avea nevoie de un marcator, pentru că ducem fazele în poziții de finalizare, dar nu o băgăm în poartă. Suferim acolo, dar vom găsi jucătorul pe care îl căutăm. Cel mai probabil, vom mai lua un atacant”, a mai punctat Cristian Lupuț.

ACS Viitorul nu are nici o victorie în acest sezon dar a reuşit totuşi să acumuleze trei puncte din trei rezultate de egalitate.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.