Luis Popa îi cere lui Romanescu stâlpii din oraș. Motivul: Pentru a-și expune proiectele realizate până în prezent

0
21

Primarul liberal din Municipiul Târgu Jiu, Marcel Romanescu, insistă cu atacurile la adresa social-democraților, iar problemele din oraș sunt lăsate tot nerezolvate. Acum, ținta sa este Luis Popa, candidatul pentru funcția de consilier local din partea PSD. Și cum nu prea are ce face, Romanescu iese să se certe.

Acesta a spus în cadrul unui interviu că social-democratul nu are proiecte realizate până în prezent, provocându-l pe acesta să le afișeze pe stâlpii din oraș. Întrebarea este: Ce a făcut primarul în funcție pentru municipiu? Răspunsul: …

În schimb, Luis Popa nu dă atenție acestor atacuri, concentrându-se pe problemele din Târgu Jiu și județ, iar răspunsul social-democratului la cele zise de edil a fost unul clar și concis: „Vreau să-i transmit pe această cale domnului primar că am foarte multe proiecte în care m-am implicat în ultimii ani și sunt proiecte la care țin foarte mult, proiecte realizate împreună cu echipele mele. În următoarele zile îi voi prezenta câteva dintre proiectele mele, dar dacă este nevoie îl rog, pe această cale, să-mi pună la dispoziție mai mulți stâlpi din oraș că să le pot pune și acolo, astfel să le vadă și dumnealui…pentru că am ce pune”, a scris Luis Popa pe pagina sa de socializare.

Articolul Luis Popa îi cere lui Romanescu stâlpii din oraș. Motivul: Pentru a-și expune proiectele realizate până în prezent apare prima dată în Impact in Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.