17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 20:56:08
Acasă Actualitate Lucrări pe mai multe străzi din Târgu Jiu

Lucrări pe mai multe străzi din Târgu Jiu

0
25

Se lucrează pe mai multe străzi din Târgu Jiu, în această perioadă în zonele respective circulația fiind greoaie. Una din zonele vizează modernizări în Cartierul Pandurașu.

Investițiile derulate în această perioadă prevăd covor asfaltic nou, iluminat modern precum și introducerea rețele electrice vechi în subteran.

“Strada Tudor Vladimirescu a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Se modernizează canalizarea, se toarnă covor proaspăt de asfalt și se vor reface trotuarele. Este vorba despre o investiție de aproximativ 3 milioane de lei. De asemenea, în cadrul unui alt proiect, iluminatul stradal va fi refăcut, așa cum avem, spre exemplu, pe strada Mărășești. Se vor monta stâlpi noi, cu iluminat pe baza de leduri. De altfel, am avut și vom avea lucrări de modernizare în întreaga zonă. Cartierul Pandurașul a beneficiat de lucrări de refacere a străzilor, trecerea la calea ferată a fost refăcută la insistențele noastre de către CFR, iar societatea care distribuie energie electrică a fost notificată asupra faptului că urmează introducerea cablurilor electrice în subteran și dincolo de calea ferată, dar și înlăturarea vechilor stâlpi”, susține primarul Marcel Romanescu.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!