17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:52:59
Acasă Actualitate Lucrări de întreținere și conservare la Mausoleului „Ecaterina Teodoroiu”

Lucrări de întreținere și conservare la Mausoleului „Ecaterina Teodoroiu”

0
15


Mausoleul „Ecaterinei Teodoroiu”, acolo unde se află înmormântată Eroina de la Jiu, este supus, în această perioadă, unor lucrări de întreținere și conservare, care sunt realizate de către o firmă specializată.

Lucrarea este suportată de către Primăria Târgu Jiu.
„Discutăm despre o intervenție obligatorie pentru păstrarea integrității acestui monument, lucrările fiind prevăzute în documentația privind exploatarea, întreținerea și urmărirea comportării în timp a construcției.


Oprerațiunile care se vor desfășura pe parcursul a două zile sunt de îndepărtare a depunerilor aderente și neaderente, de biocidare, de îndepărtare a corpurilor biologice, de hidrofobizare și de închidere a fisurilor apărute la rosturile de dilatare.
Lucrările sunt efectuate de către o societate specializată din Alba Iulia, valoare intervenției fiind de 26.000 de lei“, a transmis viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Gabriel Coica.
În anul 2019, Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu a fost restaurat în totalitate.Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!