Litoralul românesc se pregătește să primească peste 150.000 de turiști de Sfânta Maria, însă gradul de ocupare estimat, de 65-70%, este mult sub nivelul obișnuit de 90-95% înregistrat în anii anteriori.
În 2024, când sărbătoarea a picat într-o zi de joi și românii au făcut „punte”, litoralul a atins un record de 250.000 de turiști în patru zile, cu încasări de aproximativ 150 de milioane de euro.
„Am avut un număr semnificativ de turiști români care au ales în acest weekend Bulgaria și Grecia. Prețurile au crescut peste tot: Croația s-a scumpit cu 60%, iar Grecia cu 80% față de acum 5 ani. Problema pe litoralul românesc nu este doar prețul, ci calitatea și diversitatea serviciilor”, a declarat Cristian Pitulice, consultant în turism.
Acesta atrage atenția că, în timp ce destinațiile concurente își îmbunătățesc constant infrastructura și oferta turistică, litoralul românesc rămâne neschimbat, ceea ce accentuează diferențele și determină tot mai mulți români să aleagă vacanțe în străinătate.










