Locuință improvizată lângă blocurile sociale din Târgu Jiu

0
70

O baracă improvizată la marginea municipiului Târgu Jiu a stârnit nemulțumiri în rândul unor locatari din blocurile sociale din zona Narciselor. Oamenii reclamau faptul că în repetate rânduri se auzea gălăgie din zona unde era amplasată locuința improvizată. Cu nervii întinși la maxim, localnicii au pus mâna pe telefon și au sunat la poliție.

Persoanele care făceau gălăgie erau câțiva oameni ai străzii care se adunau seara și consumau băuturi alcoolice, dar și găteau. Polițiștii locali din Târgu Jiu au mers și au verificat zona, însă persoanele nu au fost găsite. Șeful Poliției Locale Târgu Jiu, Florin Băluță, spune că s-a luat decizia ca baraca să fie dărâmată, iar zona igienizată de către angajați ai Edilitara.

”Era o locuință improvizată din stâlpi de lemn și câteva nailoane și se strângeau acolo persoane fără adăpost care consumau băuturi și găteau. Când au ajuns colegii mei acolo, ei deja plecaseră. Am discutat în ședința operativă și s-au luat măsuri de desființare și igienizare de către societatea Edilitara”, a spus Florin Băluță.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.