LIDERUL PSD Gorj, despre RACOLĂRI de PRIMARI înainte de alegerile locale

0
60

Mihai Weber susține că liderii Partidului Național Liberal încearcă să atragă primari PSD din județ cu promisiunea unor finanțări.

Președintele PSD Gorj spune că a purtat și el discuții cu edili de la alte formațiuni politice. Mihai Weber afirmă însă că nu a pus presiune pe primari, așa cum ar proceda reprezentanții partidelor aflate la guvernare. Liderul social-democraților gorjeni anunță că primarii PSD în funcție vor fi susținuți pentru noi mandate. Cei care vor să se retragă sau au probleme cu ANI nu vor mai avea sprijin. “La noi, lucrurile sunt limpezi. Majoritatea primarilor care sunt în funcție vor fi susținuți pentru noi candidaturi. Se știe că primarul în funcție pleacă cu prima șansă, indiferent că discutăm de alegeri într-un singur tur sau două. Primarii care știu că s-au preocupat de comunitate vor câștiga alegerile în localitățile pe care le conduc. Suntem în discuții și cu alți primari de la alte formațiuni politice, însă nu la modul agresiv, cum fac alte partide. Noi nu facem niciun fel de presiune. Sunt discuții constructive, iar dacă se va ajunge la înțelegere, o vom pune pe tapet. Cred că, în două-trei săptămâni, vom avea finalizate nominalizările pentru funcțiile de primari, urmând ca, ulterior, fiecare dintre ei să-și creioneze echipa de consilieri locali. Sunt și câteva cazuri de primari PSD care nu vor mai fi susținuți. Unii vor să se retragă, alții au probleme cu ANI. Lucrurile nu sunt chiar atât de ortodoxe, nu sunt corecte. Dacă sunt anumite persoane care nu se mai regăsesc în acest partid, ar fi corect să spună. Nu ar trebui să se facă anumite presiuni. Se fac presiuni care nu au niciun fel de fundament. Sunt primarii PSD cărora li se promit, în această perioadă, că vor fi sprijiniți cu diverse proiecte de investiții de partidul aflat la guvernare. Toate acestea sunt doar vorbe-n vânt. Nimic nu poate fi materializat”, a conchis liderul PSD Gorj.




Articolul complet aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.