Primarul comunei Turburea vrea ca Partidul Social Democrat să preia portofoliul de la Energie, pentru că partidul este mai mare și are mai mulți oameni competenți pe care-i poate pune în funcții de conducere.
Ion Bârcă este nemulţumit de modul în care a fost gestionată problema stocurilor de cărbune pentru iarnă. Bârcă reafirmă că PSD ar trebui să preia de la ALDE Ministerul Energiei. „Ministerul trebuie luat de PSD, nu zic că nu sunt oameni competenţi în ALDE, dar este un partid mic. Este prea mare acest minister pentru ALDE. PSD trebuie să gestioneze acest minister, pentru că, uitaţi-vă ce se întâmplă, că nu avem rezerva de cărbune, nu avem ce trebuie. Serviciile secrete, toţi cei care se interesează de oameni, de lucrurile acestea trebuie să se intereseze, să-i informeze pe acei oameni care sunt puşi in fruntea ţării despre aceste probleme. Ne vom aştepta la schimbări”, a declarat primarul comunei Turburea.
Filip, despre dorinţa lui Bârcă: Mi se pare AMUZANT
Primarul ALDE al oraşului Rovinari susţine că tot PSD este la butoane în minerit şi energie. Lui Robert Filip i se pare amuzantă propunerea primarului Ion Bârcă ca social-democraţii să preia Ministerul Energiei de la ALDE. “Sunt foarte trist că CEO a ajuns în situaţia în care a ajuns şi cred că toată lumea ştie că tot oamenii PSD-ului au adus acest complex unde l-au adus. Acum, că se trezesc unii dimineaţa şi încep să spuna ca vuvuzelele că una, că alta, mai marii politicieni, şefii de partide şi parlamentarii, care trebuiau să ia măsuri, să se întâlnească şi să tranşeze odată pentru totdeauna situaţia de la CEO şi să încerce să ajute cum se poate. Mi se pare amuzant că încă se poartă discuţiile astea legate de preluarea ministerului de către PSD. Există un protocol la nivel naţional, au fost nişte negocieri. Şi dacă ne gândim, nu ştiu dacă PSD poate să ia tot de la PSD ministerul, cam aşa se pune situaţia, că tot ei sunt aceiaşi care au condus aceste lucruri şi le-au dus unde le-au dus”, a conchis Filip.
Sursa aici









