17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:49:50
Acasă Politic LIDER PNL GORJ, despre DIRECTORII Cârstoc și Chiriac

LIDER PNL GORJ, despre DIRECTORII Cârstoc și Chiriac

0
137

Gheorghe Grivei a reacționat după ce, în ultima perioadă, a apărut informația că șefii Direcției Silvice și de la Agenția Județeană de Șomaj ar fi trecut la Partidul Național Liberal.

Vicepreședintele liberalilor gorjeni spune că l-au surprins informațiile apărute în presa locală legate de cei doi directori de deconcentrate. Gheorghe Grivei susține că șansele ca Ovidiu Cârstoc să vină în Partidul Național Liberal și să fie susținut în continuare în fruntea Direcției Silvice Gorj sunt zero. “Am auzit şi eu în presă şi am rămas surprins că cineva spunea că cei doi sunt în PNL şi tot cineva chiar îl asigura pe domnul Cârstoc că va rămâne director la Direcţia Silvică Gorj. Nu s-a discutat acest lucru în organizaţia judeţeană a PNL. De un lucru sunt sigur, adică, am văzut cu toţii proasta guvernare a PSD în România şi în Gorj în ceea ce priveşte gestionarea domeniului silvic. Şi în Gorj, ca şi în toată ţara, pădurile au fost, în mare parte, distruse şi cred că aceste lucruri se datorează şi celor care au gestionat Direcţia Silvică din judeţul Gorj. Nu ştiu dacă Ovidiu Cârstoc va mai rămâne director, se va face o analiza, dar de departe se vede jaful din pădurile din Gorj. Cred că şansele să mai rămână director sunt foarte mici, chiar spre zero”, a conchis Gheorghe Grivei.

Ce spune despre șeful AJOFM

În ceea ce-l privește pe Romeo Chiriac, Gheorghe Grivei nu are o opine așa de radicală ca-n cazul lui Ovidiu Cârstoc. Vicepreședintele PNL Gorj spune că nu știe ca șeful Agenției Județene de Șomaj să fi depus vreo cerere pentru a se înscrie în PNL. “De Romeo Chiriac nu am auzit nimic. E un cetăţean onest. N-am auzit că ar fi făcut vreo solicitare să vină la PNL. Dacă a făcut-o, organizaţia la care dânsul a depus solicitarea va lua în discuţie, va analiza şi va dispune în consecinţă. La AJOFM Gorj nu cunosc situația şi de aceea mă abţin, dar în ceea ce priveşte situaţia din domeniul forestier, ştim cu toţii că este dezastru şi cred că acolo trebuie să se facă o analiză atentă şi trebuie luate măsurile corespunzătoare. Nu ştiu cine a făcut această dezinformare, pot fi şi indivizi care ar dori acest lucru, care au profitat de pe urma proastei guvernări a PSD. Poate, unii chiar s-au căpătuit, au făcut avere jefuind pădurile gorjene şi ar dori ca la conducerea Direcţiei Silvice din Gorj să rămână aceeaşi conducere”, a mai declarat liderul liberal.




Articolul complet aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!