Consiliul Concurenței a amendat 65 de companii şi o asociație cu peste 130 milioane de lei (aproximativ 26 milioane de euro), pentru participarea la o înţelegere pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor din România.
Printre ei se afla și un cunoscut service auto din municipiul Târgu Jiu care a primit o amendă record în cadrul unei anchete privind o serie de înțelegeri între asiguratori și societățile de reparații. Din cauza despăgubirilor mari plătite, primele plătite de conducatorii auto au crescut.
Conform unui comunicat al autorităţii pentru concurenţă, 56 dintre companiile sancţionate sunt sau au fost membre ale Asociaţiei Concesionarilor Dacia, Renault şi Nissan – ACODAREN şi desfăşoară, printre altele, activităţi de reparare a autovehiculelor.
Printre cei care au primit cele mai mari amenzi se numără și Lazăr Service care a fost sancționat cu suma de peste 468.000 lei.