Reacția liderului ALDE Târgu-Jiu vine după ce Scarlat Iriza a lansat, marți, un atac dur la adresa partidului care l-a susținut pentru a ajunge senator.
Eduard Lădaru acuză că parlamentarul s-a folosit de sigla ALDE, nu l-a interesat organiația județeană și și-a văzut doar interesele personale.
„Nu este o pierdere un om care nu respectă partidul de pe listele căruia a ajuns senator. ALDE Gorj nu se va destrăma”, spune președintele organizației municipale.
Eftemie Popescu are altă părere. Consilierul local de la Bumbești-Jiu spune că plecarea lui Scarlat Iriza la PSD este o pierdere pentru ALDE. Popescu nu e de acord, însă, cu afirmația senatorului că organizația de la Gorj se va destrăma.
Scarlat Iriza a fost reprimit cu brațele deschise în PSD. Mihai Weber a anunțat că senatorul și-a depus adeziunea, urmând să primească și funcția de vicepreședinte al organizației județene.
Sursa aici









