Karatiștii gorjeni au dus Gorjul pe podium, la Cupa României

0
19

Sportivii practicanți de karate SHOTOKAN din Târgu Jiu și Rovinari au obținut multiple medalii la Cupa României, organizată pe 23.11.2019 la Timișoara.

Elevii pregătiți de către Sensei Zbora Ștefan au obținut peste 40 de medalii la diferite categorii de vârstă.

În urmă cu 1 an a reușit să formeze un nucleu de 30 de sportive și în Orașul Rovinari.

La acestă competiție au participat 50 de cluburi și peste 350 de sportivi din toată țara, iar bătălia pentru obținerea celor mai importante cupe a fost una acerbă. La sfârșitul competiției sportivii gorjeni au reușit performanța de a se clasa pe locul III în clasamenul intercluburi.

Tinerii sportivi îi dedică această cupă antrenorului lor pentru munca pe care o depune pentru a-i învăța și îndruma către performanță.

De asemenea, Sensei Zbora Ștefan este foarte mândru de voința copiilor pe care îi antrenează.

Deplasarea campionilor în competițiile din țară se face în siguranță alături de partenerul lor de nădejde S.C Gabicost Com SRL, iar în următorul an copiii vor avea treningul oficial oferit de magazinul Micul Vip din Tg-Jiu.




Sursa aici

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns