ITM în control la carierele din Gorj

0
97

Inspectorii de muncă fac verificări în carierele Complexului Energetic Oltenia, în cadrul unei campanii naționale de control în industria minieră.

Conform gorjeanul.ro, campania a demarat, vineri, la CE Oltenia, în prezența membrilor directoratului, a inspectorului general de stat adjunct al Inspecției Muncii, Nicolae Voinoiu și a inspectorului șef al ITM Gorj, George Romanescu.

Vineri, au fost verificate cele două cariere din zona Jilț, în contextul accidentului mortal care a avut loc la începutul anului, soldat cu 3 morți și 10 răniți. Inspectorii au verificat dacă au fost implementate măsurile care au fost dispuse.

Inspectorii de muncă vor controla toate exploatările miniere existente pe teritoriul județului Gorj, atât cele care aparțin companiei de stat CE Oltenia, cât și ale firmelor private care efectuează activităţi de extracţie în sectorul de activitate minieră.

Inspectorii au verificat dacă au fost implementate măsurile care au fost dispuse în urma controalelor care s-au derulat după accidentul mortal. Potrivit unor surse, CEO a dus la îndeplinire acele măsuri, iar pentru a fi evitate alte tragedii, precum cea din urmă cu opt luni, inspectorii de muncă au sugerat ca acel podeț din cariera Jilț Sud, care traversează o bandă transportoare, de care s-a lovit autovehiculul care transporta 15 muncitori, să fie lărgit.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.