Iriza nu-și ia gândul de la ANRE. Post pentru Greblă

0
38

Senatorii şi deputaţii s-au reunit, miercuri, în şedinţă comună pentru a vota numirile în funcţii de conducere la Autoritatea de Supraveghere Financiară, Consiliul Legislativ şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. Votul a fost unul secret, dar previzibil. Și asta pentru că posturile fuseseră deja stabilite, prin negociere politică.

Senatorul PSD Scarlat Iriza a ratat numirea în Comitetul de reglementare al ANRE, colegii de partid susținându-i pentru cele două poziții pe Marian Neacșu și Valeriu Steriu. Liberalul Mircea Man a prins funcția de vicepreședinte ANRE.

Iriza pare resemnat de decizia luată de colegii din PSD. Nu renunță însă la ideea de a ocupa o funcție în cadrul acestei instituții care se ocupă cu reglementarea pieței de energie.

„Am fost doi senatori și un deputat care am candidat pentru acel post. Este decizia partidului”, spune Iriza care își dorește acum un nou mandat de parlamentar. „Îmi doresc un nou mandat de parlamentar sau un mandat redus, pentru că peste un an și două luni, după alegerile parlamentare, vor mai fi încă patru posturi la ANRE. Până atunci mai capăt experiență. Mi-aș dori să fiu președintele Comisiei de Energie și Infrastructură Energetică din Senatul României sau să fiu la Camera Deputaților, președintele Comisiei de Industrie și Energie. Vom vedea, deocamdată ne pregătim pentru alegerile locale”, a declarat Iriza la Radio Infinit.

În schimb, fostul său coleg de partid a fost susținut de PSD pentru o funcție în cadrul Consiliului Legislativ.

Fostul senator de Gorj Toni Mihai Greblă este noul președinte al Secției de drept privat din cadrul Consiliului Legislativ. Toni Greblă a primit, miercuri, 295 de voturi „pentru” și 10 „împotrivă”. Judecătoarea Mariana Moț este președinta Secției de drept public.

Gorjeanca Maria Moța este în cărți pentru un post de membru în Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiind susținută de către PNL. Votul va fi dat de Parlament peste câteva zile.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.