Ion Ciocea se întoarce în PSD. Acesta fost, ani de zile, într-un conflict cu liderii PSD Gorj pentru că a fost scos de pe lista pentru alegerile parlamentare din 2016. Mai mult decât atât, a și dat în judecată organizația și a câștigat procesul. De curând însă s-a fotografiat la Ministerul Dezvoltării, cu deputatul Mihai Weber.
“Nu ținem cont de culoarea politică” spunea președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber.
Astfel că, Ion Ciocea anunță că, în 2024, va candida pentru un nou mandat de primar al comunei Bustuchin din partea PSD. Va fi o campanie cel puțin inedită, la nivelul Comunei Butuchin, deoarece edilul l-ar putea avea drept contracandidat pe fiul său, care va fi susținut de PNL Gorj.
”Interesele comunei sunt mai presus decât cele personale. M-am judecat, am și câștigat. Dar s-a văzut cine sunt eu și cine a candidat” a transmis Ion Ciocea.