O instanță a Judecătoriei Târgu-Cărbunești a decis pe data de 12 decembrie că primarul comunei Albeni, Ionuț Stan, trebuie să achite amenda de 3000 de lei primită după verificarea Corpului de Control al Prefectului. Sentința de fond nu este definitivă, edilul putând să continue, și așa, șarada proprie, cu prefectul Ciprian Florescu.

În luna noiembrie, primarul Stan, printre multele conflicte cu angajații primăriei și-a găsit timp și de un litigiu cu Prefectura Gorj. Primarul s-a gândit astfel să anuleze în instanță o sancțiune în valoare de 3000 de lei, pe care a primit-o în luna mai de la Corpul de Control al prefectului. Edilul a atacat încă de atunci sancțiunea, dar instanța l-a ținut în priză până luna trecută când l-a chemat la bară. În doar două termenene, judecătorul de la Târgu-Cărbunești s-a convins că Stan nu are dreptate și i-a dat o sentință nefavorabila, dar pe care edilul o poate ataca cu apel.
Chemat la ITM
La scurt timp după sentința primită, Stan a fost chemat la ITM Gorj, deoarece împotriva sa s-au făcut reclamații. Primarul a tunat și a fulgerat în primărie, supărat că subalternii îi reclamă frecvent. Asta deși cu unii a dat-o la pace, cu salariata de la Relații cu Publicul revenind la sentimente mai bune. Femeia pusă să adune gunoaiele din comună este trimisă acum să ducă corespondența la cei pe care i-a îndepărtat din primărie. Adică la contabila Viorica Băltărețu și la Buculea Laviniu. Asta deși trebuie să le trimită prin poștă cu confirmare de primire.

Sursa aici









