Inițiativă: Stațiune balneo-climaterică la Câlnic

0
349

Primarul comunei gorjene Câlnic vrea să preia de la Petrom forajul de apă termală din satul Vlădoi și să facă demersuri pentru a amenaja în zonă o micro stațiune balneo-climaterică.

În urmă cu peste 35 de ani, în satul Vlădoi din comuna Câlnic, s-a făcut un foraj pentru o sondă de petrol, numai că angajații de la unitatea de foraje au avut surpriza să vadă că din pământ nu iese petrol, ci apă termală.

Apa curge continuu și are o temperatură constantă de 37° Celsius.

Pentru că zona are potențial turistic, primarul comunei Câlnic, Dumitru Vulpe, a început de mai bine de un an, demersurile pentru ca forajul să fie preluat de primărie de la Petrom și să realizeze o microstațiune balneo-climaterică, dat fiind faptul că apa are calități terapeutice. După ce se încheie procedura de preluare, se vor obține licențele necesare astfel încât forajul să poată fi ultilizat.

Primarul comunei Câlnic a precizat că au fost agenți economici interesați să investească în zonă, însă proprietarii terenurilor pe care se află forajul și cei din vecinătate au cerut prețuri foarte mari. ”Au fost doi investitori care au intenționat să dezvolte zona. Voiau să realizeze o micro stațiune, cu bazine de înot, spații de cazare și de tratament, dar pentru ca acest lucru să fie posibil este necesară o suprafață de 1,5-2 hectare de pământ. Oamenii care dețin proprietăți în zonă au solicitat prețuri exorbitante pentru terenurile din vecinătate, astfel că investitorii au renunțat.”, a precizat Dumitru Vulpe.

După ce se va prelua forajul și se va obține licențierea, autoritățile locale vor demara din nou negocieri cu proprietarii terenurilor în vederea încheierii unui parteneriat public-privat astfel încât, zona, cu un mare potențial turistic, să poată fi transformată în stațiune(comunicat)




Articolul integral aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.