Problema ”atențiilor” de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu este departe de a fi rezolvată.
O tânără povestește paginile de socializare ce a văzut într-o secție a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu când vizita o pacientă.
Femeia vorbește despre comportamentul neadecvat al unei infirmiere vizibil nemulțumită de valoarea ”atenției” primită de la o altă pacientă.
”Am fost săptămâna trecută în vizită la cineva la Spitalul Tudor Vladimirescu Târgu-Jiu, era o doamna în salon care plângea de îți rupea sufletul, infirmierele se comportau mizerabil. I-a zis o "doamnă" infirmieră că nu are ce să cumpere cu 50 lei, nici măcar un buchet de flori! Oare chiar așa am ajuns? Nu au salariu??? Pentru ce sunt plătite, să își bată joc când schimbă un pampers, să pretindă bani!!! Nu s-au învățat minte de la doctorul Neață!!! Am fost în Craiova, Timișoara, Târgu-Mureș, dar ca aici la nimeni. Au ajuns infirmierele mai presus decât doctorii și asistentele! Păcat ca nu are cine sa le pună la punct!!!” este postarea apărută pe paginile de socializare
Postarea a stârnit reacții și din partea altor persoane care s-au confruntat cu astfel de comportamente din partea personalului medical de la Spitalul Județean de Urgență care are nevoie de ”atenții” pentru a trata bine pacienții.
Tânăra a fost îndemnată să depună o sesizare la instituțiile abilitate să ia măsuri pentru a stopa acest fenomen care a devenit o practică la această unitate medicală.
Sursa aici









