13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 02:27:51
Acasă National Incendiu în mijlocul oceanului

Incendiu în mijlocul oceanului

0
28

Un incendiu pe suprafaţa oceanului, la vest de peninsula Yucatan din Mexic, a fost stins vineri, a anunţat compania petrolieră Pemex, care a spus că o scurgere de gaz dintr-o conductă subacvatică a fost cauza izbucnirii focului.

Flăcările au izbucnit din apă asemenea lavei topite, fiind denumite „ochi de foc” pe platformele de socializare din cauza formei circulare a flăcării, la mică distanţă de platforma petrolieră Pemex. Incendiul a fost stins în mai mult de cinci ore, potrivit Pemex.

Incendiul a izbucnit la o conductă subacvatică care se conectează la o platformă de la câmpul petrolier Ku Maloob Zaap, cel mai important al Pemex, au declarat patru surse pentru Reuters.

Pemex a precizat că nu există răniţi şi că producţia nu a fost afectată după ce a izbucnit incendiul la ora locală 5.15. A fost complet stins la 10.30. Muncitorii de la companie au folosit azot pentru a controla focul, se arată în raport.

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!