Luând în considerare solicitarea Comitetului Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 nr. 1692/17.05.2021, și propunerea vicepreședintelui Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, referitoare la stabilirea/majorarea cantităților de produse stocuri de urgență medicală,
În scopul susținerii procesului de vaccinare al populației împotriva virusului SARS-CoV-2, la nivel național,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic şi biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,
Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1 – Se aprobă includerea în categoria de produse stocuri de urgență medicală, de strictă necesitate, a produsului „mănuși de consultație nesterile”, conform prevederilor anexei nr. 1.
Art.2 – Se aprobă suplimentarea cantităților de produse stocuri de urgență medicală, de strictă necesitate, pentru produsul „halate impermeabile”, conform prevederilor anexei nr. 1.
Art.3 – Se propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor prevăzute la art. 1 și 2 să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
Art.4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Anexa nr. 1









