Horațiu Gorun nu mai este președintele Senatului Universității Constantin Brâncuși

0
161
Tiberiu_Horatiu_Gorun

Horațiu Gorun nu mai este președintele Senatului Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu!

În data de 27.11.2023 expiră mandatele celor se află pe posturi de conducerela UCB. Ministerul Educației i-a înștiințat oficial pe cei din conducerea instituției de învățământ superior că trebuie să organizeze alegeri pentru Senatul UCB.

Astfel că Senatul a fost întrunit ieri, iar cei care au fost prezenți au adoptat în unanimitate solicitarea venită din partea Ministerului Educației.

În aceste condiții, Horațiu Gorun nu va mai ocupa postul de președinte al Senatului iar UCB urmează să desfășurare alegeri pentru posturile rămase vacante de senatori, fapt ce ar urma să se întâmple până cel târziu la data de 31 decembrie 2023, așa cum se arată în adresa primită.

Își vor pierde funcțiile și cei doi vicepreședinți: Prof. univ. dr. ing. Gabriel-Cătălin IANCU și Prof. univ. dr. ing. Mihai CRUCERU dar și secretarul general Lect. univ. dr. Virgil-Ion POPOVICI.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.