Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au efectuat astăzi 13 percheziții domiciliare în județele Gorj, Mehedinți, Dolj și Ilfov, într-un dosar penal ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare a banilor.
Ancheta vizează activitatea unei rețele infracționale care, în perioada 2021 – iunie 2024, ar fi fraudat mai multe O.I.R.E.P.-uri (Organizații de Îndeplinire a Răspunderii Extinse a Producătorilor) prin raportarea fictivă a unor cantități de deșeuri de ambalaje, presupus reciclate sau valorificate. Astfel, cinci persoane sunt acuzate că au sprijinit acest grup, constituit în 2021 și destructurat recent.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupului ar fi întocmit documente financiar-contabile false, justificând în mod fictiv achiziții de deșeuri realizate de firmele controlate de liderii rețelei. În acest mod, aceștia ar fi transmis raportări nereale către O.I.R.E.P.-uri, determinându-le, cu intenție, să inducă în eroare Administrația Fondului pentru Mediu. Prejudiciul estimat se ridică la suma de 21.139.080 de lei.
Persoanele implicate, administratori de firme sau persoane fizice, sunt audiate la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Gorj.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, al serviciilor de combatere a criminalității organizate Mehedinți și Ilfov, precum și al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. De asemenea, au participat jandarmii din cadrul IJJ Mehedinți, IJJ Ilfov, precum și cei ai Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzești” Craiova.
Reamintim că, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.









