Gorjul, printre județele cu pensii mari

0
149

Hunedoara este județul cu cele mai mari pensii, acesta fiind urmat de Brașov și Gorj. Mineritul și industria grea au contribuit la această situație, fiind vorba doar de pensiile publice, nu de cele speciale sau cele din armată și poliție.

Potrivit Casei Naționale de Pensii, în judeţul Hunedoara există cea mai mare pensie publică medie la nivel naţional, în cuantum de 1.817 lei, urmată de judeţul Braşov, unde pensia publică medie este de 1.631 lei, Gorj – 1.509 lei, Galaţi – 1.478 lei, şi Prahova – 1.458 lei.

Cea mai mare pensie din sistemul public de stat calculată pentru luna octombrie 2019 de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) are un cuantum brut de 33.235 lei, iar beneficiarul aparţine de una din Casele locale de Pensii din Bucureşti.

Cea de-a doua pensie ca mărime plătită de CNPP pentru luna octombrie are un cuantum brut de 28.572 lei, următoarea are un cuantum brut de 28.470 lei, cea de-a patra 25.939 lei, iar cea de-a cincea are un cuantum brut de 25.862 lei.

În ceea ce priveşte domeniile de activitate în care au lucrat aceşti cinci beneficiari de pensii publice, CNPP transmite că nu deţine astfel de informaţii în baza de date.

Original Article

Lasă un răspuns