17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:22:45
Acasă Actualitate Gorjean de 37 de ani, adus în stop cardio-respirator la spital. Prezenta...

Gorjean de 37 de ani, adus în stop cardio-respirator la spital. Prezenta simptome de infectare cu COVID-19

0
226

Un gorjean în vârstă de 37 de ani din comuna Teleşti, a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, acesta prezentând simptome specifice de infectare cu COVID-19.

Mai mult decât atât, ambii părinţi ai acestuia sunt internaţi în spital cu coronavirus şi se află sub tratament.

Constantin Margău a fost adus, ieri, în stop cardio-respirator, însă nu a mai putut să fie salvat.

„Ambii părinţi sunt internaţi în spital, fiind diagnosticaţi cu COVID-19. El nu se testase, deşi avea simptome specifice. A fost la medicul de familie şi i s-a dat un tratament. Nu s-a prezentat anterior la spital“, a spus medicul Constantin Dinu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Bărbatul decedat lucra la o brutărie

Urmează ca medicii legişti să stabilească, în urma efectuării necropsiei, ce a dus la producerea decesului.

Bărbatul decedat lucra la o brutărie din Băleşti. „Avea o afectare pulmonară severă. Medicii legişti vor stabili dacă afecţiune s-a agravat şi ce anume a dus la această situaţie, dacă era infectat cu COVID-19“.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!