Gorj. Rețea de fraudă cu reciclare deșeuri, destructurată

0
172

Gruparea, formată în 2022 în județul Gorj, a construit un sistem fictiv de reciclare, falsificând documente pentru a simula transportul și procesarea unor deșeuri care nu existau. Escrocheria constă în facturarea repetată a aceleași cantități de „deșeuri” către mai multe OIREP-uri, iar banii obținuți erau ulterior retrași în numerar sau transferați între conturile membrilor grupului.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au desfășurat 26 de percheziții în județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Dâmbovița, Mureș, Sibiu, Cluj, Ilfov și municipiul București, într-o acțiune de amploare împotriva unei grupări infracționale specializate în înșelăciune și spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, gruparea a fost constituită în primăvara anului 2022, în județul Gorj, având ca scop crearea unor circuite economice fictive pentru reciclarea deșeurilor de ambalaje, prin care să obțină sume importante de bani de la Organizațiile de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorului (OIREP).

Modul de operare al grupării infracționale

Inițial, gruparea s-a format pe relații de familie, liderul acesteia folosind o societate comercială pentru a intra în relații contractuale cu OIREP-urile, pentru a distribui produsul infracțional între membrii grupului. Ulterior, pentru a da un aspect legal circuitului economic, gruparea a recrutat administratori de firme de colectare a deșeurilor. Aceștia au întocmit documente false privind livrările de deșeuri către societăți controlate de liderul grupării.

În scopul atestării trasabilității deșeurilor, aceștia au întocmit acte false despre achizițiile de deșeuri, provenite de la persoane fizice sau alți colectori, facturate către firma liderului. De asemenea, gruparea a atras în schemele sale firme de transport, care au emis documente de transport pentru livrări care nu au avut loc, înregistrând prestări de servicii fictive și încasând sume pentru servicii nereale.

Prin aceste mecanisme frauduloase, gruparea a reușit să inducă în eroare OIREP-urile și alte entități implicate, obținând sume de bani pentru aceleași cantități de deșeuri reciclate.

Percheziții și audieri în cadrul unei operațiuni extinse

În urma perchezițiilor, aproximativ 30 de persoane, printre care și suspecți și martori, vor fi audiate la sediul DIICOT Craiova. Aceste activități beneficiază de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din județele Cluj, Târgu-Mureș, Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea, Sibiu, Dâmbovița, precum și de sprijinul jandarmilor din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Acțiunea face parte dintr-un demers amplu de combatere a criminalității organizate și de protejare a integrității economice a statului.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.