În ziua în care are programată reunirea, Universitatea Cluj a perfectat primul transfer, însă pe care se va baza abia de la vară. Echipa antrenată de Bogdan Lobonţ şi-a asigurat serviciile golgheterului celor de la Pandurii Târgu Jiu. Nicolae Pîrvulescu (22 de ani) a înscris de 12 ori în cele 20 de meciuri în care a evoluat în prima parte a campionatului şi a fost unul dintre remarcaţii campionatului.
Pîrvulescu a semnat cu ”U” Cluj pe trei ani, însă contractul începe să fie valabil de la 1 iulie, de la finalul sezonului actual. Mijlocaşul ofensiv a intrat în ultimele şase luni de contract cu Pandurii şi putea să semneze cu altă echipă. Rămâne de văzut dacă ardelenii vor reuşi să-i convingă pe oficialii gorjeni să-l lase pe Pîrvulescu din această iarnă sub comanda lui Lobonţ.
”Mijlocaşul ofensiv al celor de la Pandurii Târgu Jiu, Daniel Pârvulescu, a semnat, azi, cu Universitatea Cluj, înţelegerea urmând a intra în vigoare începând cu data de 1 iulie.
Jucătorul în vârstă de 22 de ani este unul dintre golgheterii Ligii a II-a, cu 12 goluri înscrise în etapele din prima parte a campionatului, şi şi-a pus semnătura pe un contract valabil pentru următorii trei ani.
Îi urăm bun-venit la „U” în anul Centenarului şi sperăm să ne bucurăm de cât mai multe succese! Multă baftă, Daniel!”, a anunţat ”U” Cluj pe site-ul oficial.
Sursa aici









