Gest impresionant făcut de jandarmii gorjeni

0
16

„Jandarmii gorjeni s-au alăturat în mod voluntar campaniei naţionale a Jandarmeriei Române, în colaborare cu Patriarhia Română, deoarece în spațiul public s-au înmulțit apelurile de implicare și ajutorare a semenilor aflați în suferință, pentru care un strop de sânge înseamnă salvarea vieții. Acţiunea de donare organizată în zilele de 15 şi 16 iulie, în colaborare cu Centrul de Tranfuzii Sanguine Târgu-Jiu, a reunit pe lângă noi, şi prieteni şi vecini ai colegilor noştri care s-au alăturat acestui demers şi au donat sânge. Jandarmii gorjeni, ca parte a comunității, au participat constant la campanii de donare, în efortul comun de a aduce speranță și încredere celor a căror viață depinde de sânge”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Gorj, pe pagina de Facebook a instituției.

Printre cei care au donat sânge miercuri s-a aflat și purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj, Alin Ivan.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.