Gest impresionant pentru una dintre asistentele din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Anișoara Udriște a lucrat peste un deceniu în secția de Gastroenterologie iar acum când s-a pensionat colegii au ales să-i facă cadou o diplomă simbol și un tort tematic transmițându-i de asemena pensie lungă și sănătate.

„Doamna Anișoara are o vechime în muncă de 41 de ani, a lucrat alături de noi vreme de 11 ani și a fost o colegă cu adevărat implicată în activitatea secției, empatică și foarte bine pregătită profesional. Tocmai de aceea am decis să marcăm momentul pensionării dumneaei, cât și ziua dânsei de naștere. Am vrut să o felicităm pentru activitatea desfășurată cu mult devotament și profesionalism. Îi dorim pensie îndelungată, sănătate și multe bucurii alături de familia sa! Fie ca, grija pe care a acordat-o mereu pacienților să revină la dumneaei de două ori”, a transmis asistenta șefă a Secției Gastroenterologie.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu urează, de asemenea, multă sănătate doamnei asistente Anișoara Udriște și să se bucure de pensie!