17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:40:39
Acasă Headlines Fructe pentru bolnavii oncologici

Fructe pentru bolnavii oncologici

0
32
Pe 16.10.2022, sărbătoream “Ziua Mondiala a alimentației”, iar în cadrul Liceului cu Program Sportiv Târgu-Jiu, a avut loc o activitate dedicată marcării acestei zile.
Astfel, fiecare elev a fost rugat să aducă la biblioteca școlii un fruct de sezon. La inițiativa D-nei Bibliotecar Dana Stefan – voluntar al Asociației Bolnavilor de Cancer Gorj, fructele au fost puse în pachete și donate apoi pacienților internați în Secțiile de Oncologie și Psihiatrie  din Tg-Jiu.
Grație cadrelor didactice, elevilor claselor a V-a, a VI-a, a IX-a și a X-a, Informatician Driga Elena, Instructor Sportiv Vintilescu Maria Otilia, Voluntar Bibliotecar Ștefan Daniela
și conducerii LICEUL CU PROGRAM SPORTIV TG JIU dar și Asociației Bolnavilor de Cancer Gorj pacienții din spitalul din Tg-Jiu au primit un cadou în fructe.
”Invităm călduros orice entitate privată sau publică să se alăture demersului nostru de susținere și ajutorare a bolnavilor oncologici gorjeni și a familiilor acestora!” au transmis reprezentanții asociației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!