FOTO: Incendiu cu trei victime! Pompierii gorjeni, antrenați într-un exercițiu

0
27

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, marți, după ce o centrală din interiorul Complexului de Îngrijire și Asistență Suseni a fost cuprinsă de flăcări. Din fericire, acesta a fost doar scenariul unui exercițiu pus la cale de reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj și pompieri. „Exercițiul de la Complexul de Îngrijire și Asistență Suseni a constat în simularea unei situații de urgență, generată de un incendiu izbucnit la centrala termică a complexului, în urma căruia au rezultat trei presupuse victime intoxicate cu monoxid de carbon. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj este preocupat în permanență de prevenirea situațiilor de urgență și încercam să fim în mijlocul cetățenilor, indiferent de vârsta lor, pentru a-i familiariza cu reguli și măsuri de comportare în diferite situații de urgență. Este foarte important ca oamenii să conștientizeze riscurile la care se expun și trebuie să știe că un comportament adecvat în cazul producerii unor situații de urgență le poate salva viața. Avem convingerea că exercițiul a fost unul benefic atât pentru persoanele care se află în acest centru, pentru angajații acestui centru, cât și pentru noi, toate structurile participante”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.

Pompierii au intervenit cu trei mașini: o autospecială de stins incendii cu apă și spumă, una de acordare a primului ajutor calificat și o autospecială pentru transport victime multiple. „De asemenea, au participat echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, Salvamont Gorj și Crucea Roșie Gorj”, a mai precizat Maria Băran, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Exercițiul a fost organizat pentru a se stabili cât de bine sunt pregătiți specialiștii să intervină în astfel de cazuri.

Articolul original aici.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns