Fostul ministru de Interne, Mircea Duşa, a murit

0
24

Mircea Dușa, fostul ministrul social-democrat de Interne și al Apărării, a încetat din viață, a anunțat luni președintele PSD, Marcel Ciolacu. Mircea Dușa avea 67 de ani.

„Am aflat cu mare tristețe vestea dispariției în această dimineață a colegului nostru social-democrat Mircea Dușa. În toate demnitățile publice pe care le-a avut, fie că a fost vorba de ministru al Apărării, de Interne sau pentru Relația cu Parlamentul, prefect sau aparlamentar, Mircea Dușa și-a făcut datoria cu onoare și respect pentru interesul public. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Marcel Ciolacu luni dimineață într-o postare pe Facebook.

La rândul său, Mihai Fifor – şi el fost ministru al Apărării – a transmis un mesaj

”Astăzi, Mircea Dusa a decis să plece într-o lume mai buna…Am pierdut un prieten, un camarad de nadejde, un partener pe care am fost onorat sa il am alaturi si de la care am invatat enorm. Iti multumesc, Mircea, pentru tot!

Dumnezeu sa te odihneasca in pace, prieten drag”, este mesajul postat pe Facebook de Fifor.

Mircea Duşa s-a născut în 1 aprilie 1955 la Topliţa, în judeţul Harghita.

A fost ministru al Apărării, ministru de Interne, ministru pentru relaţia cu Parlamentul, dar şi deputat.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.