Fostul antrenor Grigoraș, dat pe mâna poliției

0
88

Fostul tehnician al Pandurilor, Petre Grigoraș, a ajuns în atenția poliției, după ce a plecat de la clubul târgujian, cu mașina de serviciu, pe care nu a mai vrut să o returneze. Bolidul se afla pe lista de inventar, cu bunurile scoase la licitație, de lichidatorul judiciar, însă Grig a refuzat să o returneze, invocând înțelegeri cu fosta conducere.

Polițiștii gorjeni au deschis un dosar penal, după ce administratorul judiciar, care trebuia să scoată la licitație Touaregul însușit de Grigoraș, alături de celelalte mașini din parcul auto al clubului, nu a putut să o recupereze. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj au confirmat existența dosarului, aflat acum în lucru: “În prezent, se efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror, pentru abuz de încredere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj. Mașina la care Grig nu mai vrea să renunțe este evaluată la peste jumătate de miliard de lei. Fostul technician a invocat o înțelegere cu fosta conducere, care i-ar fi promis că, printr-o inginerie financiară, o poate păstra.

Poliția a fost sesizată de reprezentantul administratorului judiciar al Clubului Pandurii, firma Consulting Company, care a scos la vânzare mai multe bunuri de la Pandurii, pentru a acoperi datoriile de peste 6,5 milioane de euro. După ce a confruntat datele clubului, cu inventarierea la fața locului, cei care se ocupă de insolvența entității sportive au constatat că lipsesc mai multe autoturisme. Unele dintre ele au fost returnate, însă bolidul cu care Grigoraș a plecat, atunci când și-a încheiat contractul de la Târgu Jiu, nu a mai apărut nici în ziua de azi, cu toate că a trecut un an de când nu mai are nicio legătură cu clubul gorjean.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.