Judecătoria Târgu-Jiu a respins, miercuri, propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Florin Sitaru, fostul administrator al societății SPGC Prestserv SRL Drăguțești, cercetat pentru delapidare în formă continuată și instigare la fals intelectual. În locul arestului preventiv, instanța a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Sitaru este acuzat că, în perioada 2019-martie 2024, și-ar fi însușit în mod repetat suma de 565.350 de lei din casieria și conturile bancare ale societății SPGC Prestserv SRL Drăguțești, o companie cu capital de stat aflată sub autoritatea Consiliului Local Drăguțești. Procurorii au precizat că Sitaru a fost ajutat în aceste acțiuni de contabilul șef al societății și două casiere, toate având calitatea de suspecți în dosar.
Inspectorii economico-financiari au constatat că suma de 274.100 de lei, ridicată din casierie între martie 2022 și martie 2024, nu a fost justificată prin documente. De asemenea, o sumă de 291.251,30 de lei a fost înregistrată în evidența contabilă la categoria “decontări din operațiuni în curs de clarificare”.
Sitaru are interdicția de a părăsi domiciliul fără acordul organelor judiciare și nu are voie să comunice cu cele trei persoane suspecte din dosar și cu patru martori.










