19 C
Târgu Jiu
24 sept. 2026 16:25:53
Acasă News Alert Floroiu: Vom avea altă față în a doua parte a sezonului

Floroiu: Vom avea altă față în a doua parte a sezonului

0
22

Oficialii de la Pandurii Târgu Jiu tot speră ca echipa să îşi revină măcar în partea a doua a sezonului. Directorul sportiv Camilian Floroiu se declară optimist şi crede că echipa va avea o altă faţă în play-out, deşi nici în acest tur jocul nu a fost unul foarte slab.

Pandurii a reluat antrenamentele şi se pregăteşte de cantonament şi jocuri amicale. Lotul este cam acelaşi care a plecat în vacanţă, absenţii fiind de fapt învoiţi din cauza zborurilor anulate sau a testelor Covid de care sunt condiţionate acestea. ”Mai sunt câțiva jucători care o să ajungă în zilele următoare. Mă refer la cei care mai au probleme cu deplasarea și zborurile. Sunt şi trei jucători care și-au exprimat dorința să plece. Aștept să avem o discuție, pentru că încă n-am primit nimic pe adresa clubului pentru transferul lor. Să vedem în ce condiții vor să părăsească echipa și dacă e doar dorința lor sau este vreo ofertă concretă”, a spus directorul sportiv Camilian Floroiu, citat de liga2,ro, acesta precizând că se va mai renunţa la o parte dintre jucători: „Am încredere că, în mare parte, vom rămâne în aceeași formulă și garantat vom avea altă față în a doua parte a sezonului regulat. Avem prea mulți jucători, 36-38, jucători legitimaţi. Vom vedea câți își mai doresc să continue, dacă își mai doresc să fie împrumutați, pentru că ne dorim un lot de 25-26 de fotbaliști, nu mai mult”.

Lotul celor de la Pandurii este mai numeros decât ce s-a văzut la reunire, pentru că, pe lângă cei 25 prezenţi la reunire, mai sunt şi cei întârziaţi din cauza zborurilor sau cei cu probleme medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!