Flavius Stoican, la a doua victorie consecutivă cu Viitorul Pandurii

0
11

Viitorul Pandurii a reușit să marcheze nu mai puțin de patru goluri în deplasarea de la Fotbal Comuna Recea, însă a și primit trei goluri de la nou-promovata în Liga 2. Cu 4-3 s-au impus gorjenii pentru a obține al doilea succes în acest sezon din care s-au desfășurat trei etape, iar Flavius Stoican s-a declarat mulțumit după al treilea său meci oficial de când a preluat trupa din Târgu Jiu.

Flavius Stoican: ”Ca joc sunt foarte mulţumit, pentru că sunt multe momente când jucăm fotbal”

După eșecul de acasă cu Rapid (scor 1-3) și victoria de pe teren propriu cu CSM Slatina (scor 2-1), Viitorul Pandurii a fost protagonista celui mai nebun meci al etapei a 3-a a Ligii 2. Sâmbătă, gorjenii lui Flavius Stoican au fost conduși la Recea, comună de lângă Baia Mare, au întors scorul și au avut 3-1, apoi gazdele au mai marcat de două ori, nu înainte de a mai și primi încă unul. Victoria cu 4-3 l-a făcut pe Stoican să spună că mai are mult de muncă la noua sa echipă.

”Mă bucur în primul rând pentru victorie, dar, la fel de adevărat, este că am avut foarte multe momente bune de joc. Sigur, mai avem mult de lucrat, pentru că primim goluri uşor. Chiar dacă marcăm, trebuie să fim foarte atenţi să nu primim, pentru că ne facem meciurile grele, iar, automat, încrederea scade atunci când scorul este strâns. Dar, ca joc, sunt foarte mulţumit, pentru că sunt multe momente când jucăm fotbal. Ne creem situaţii și ocazii şi acestea nu sunt întâmplătoare. Am jucători care pot creşte de la zi la zi şi de la meci la meci, iar asta îmi dă speranţe că putem fi sus în clasament”, a declarat Flavius Stoican pentru Baia Mare Sport.

Marius Coman (1), Adrian Micaș (66) și Adrian Balha (87) au marcat pentru maramureșeni, în timp ce pentru olteni au punctat Andrei Dragu (8 – penalty), Daniel Paraschiv (27), Alexandru Gîrbiță (54 – penalty) și Vlad Șerbănescu (84).

A acceptat oferta de la Viitorul Pandurii pentru că nu se vrea performanță ”de pe o zi pe alta”

Stoican a explicat și la Recea decizia sa de a prea echipa a doua din Târgu Jiu, Viitorul Pandurii, după ce în trecut a condus și Pandurii, însă în Liga 1. Ultima dată, Flavius Stoican a antrenat-o pe Petrolul, în prima parte a sezonului trecut, de unde a fost demis după ce obiectivul promovării se îndepărtase. La Viitorul Pandurii nu va mai avea această presiune, asta putând fi tradus prin ceea ce afirmă acum.

”Am venit la această echipă pentru că am întâlnit oameni în conducere care îşi doresc performanţă, dar nu de pe o zi pe alta. Şi cred că putem construi o echipă care să joace fotbal. Pe termen scurt, îmi doresc ca să luăm fiecare meci în parte și, dacă suntem mai buni decât adversarii, să-l câştigăm. Dacă, în urma jocului bun, o să avem şi o linie de clasament foarte bună, atunci e perfect. Dar gândul meu este să facem o echipă să joace fotbal, să le fie drag, să aibă plăcere să fie responsabilit. Într-adevăr, mai este mult de muncă, dar am jucători cu calităţi. Sunt jucători care știu fotbal. Trebuie să fim mai atenți la anumite situații de joc”, a spus Flavius Stoican.

Stoican laudă Recea și pe antrenorul ei, pe Ciprian Danciu

Antrenorul celor de la Viitorul Pandurii a vorbit și despre adversar, Fotbal Comuna Recea, dar și despre antrenorul Ciprian Danciu, care nu mai e sigur pe locul său de pe banca tehnică după această a treia înfrângere înregistrată în tot atâtea meciuri. Stoican le recomandă conducătorilor echipei maramureșene să îi acorde încredere lui Danciu.

”Am întâlnit o echipă dezinvoltă, o echipă cu determinare. Țin să-l felicit pe Ciprian Danciu, pentru că este primul an în Liga a 2-a, nu este ușor. Am văzut o echipă care a încercat să revină, a jucat până la final și-a creat la rândul ei situații și asta este meritul lui Ciprian Danciu. Bravo lor. Chiar dacă au pierdut, important este ca oamenii care sunt în conducerea clubului să aibă răbdare, pentru că, într-adevăr, este un om care este dedicat acestei meseri și văd că echipa nu cedează și asta este un lucru bun, chiar dacă pierd. Ăsta este fotbalul. Sigur, nu este un loc confortabil pentru ei, dar, totuși, să ținem cont că este primul lor an în Liga a 2-a”, a transmis Stoican.

Original Article

Lasă un răspuns