Fiul unei judecătoare, eliberat pentru că „a stat în detenție în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale”, după un accident mortal

0
712
Mihai Dafinescu

Mihai Dafinescu, fiul judecătoarei Elena Dafinescu, de la Tribunalul Gorj, a obținut eliberarea condiționată după un an petrecut în detenție, un sfert din pedeapsa de patru ani și jumătate primită pentru ucidere din culpă. Printre motivele invocate de instanță se află acela că a fost închis „în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale”, relatează PRESShub. Decizia nu este definitivă.

Următorul termen de judecată după contestația procurorilor la decizia de eliberare condiționată a fost stabilit pentru 13 septembrie la Tribunalul Gorj. Practic, cazul va fi analizat de colegii mamei lui Dafinescu. Mihai Dafinescu a fost condamnat la 4 ani, 6 luni şi 20 zile de închisoare cu executare după ce, în august 2020, în timp ce conducea un autoturism în oraşul Novaci, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a ieșit de pe carosabil și a lovit mortal o femeie, apoi a plecat de la locul accidentului.

Polițiștii l-au așteptat la poarta casei sale până a doua zi dimineață. El s-a prezentat în fața lor, împreună cu un avocat, la 11 ore de la producerea accidentului. Tânărul a cerut acum eliberarea condiționată, susținând că a îndeplinit fracția obligatorie pentru a deveni eligibil. El execută pedeapsa în regim semideschis și a lucrat în detenție.

În motivarea deciziei Judecătoriei Craiova se precizează că „instanţa reţine că liberarea condiţionată înainte de termen reprezintă o şansă şi, având în vedere şi vârsta acestuia de 28 de ani, de faptul că se vorbește despre o persoană fără antecedente penale, de aspectul că petentul a stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale, considerată etapa de graţie în existenţa oricărui individ, perioada de maximă înflorire, dar când înţelepciunea necesară pentru a lua hotărâri remarcabile în ceea ce priveşte viitorul adeseori lipseşte, iar voinţa de afirmare şi putere generează convingerea că totul este accesibil şi nu vor exista momente critice, ajungându-se ca în astfel de situaţii să se rateze cele mai mari oportunități pe care le oferă viața, iar scenariul unei asemenea vârste nu se mai repetă şi, fără îndoială, şi-ar dori să poată întoarce timpul şi să excludă acea clipă fatidică ce a condus la o dramă care cu siguranţă l-a marcat pentru tot restul existenţei, instanţa apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanţia integrării sociale a acestuia”.

De asemenea, instanța precizează că a luat în calcul faptul că tânărul „a stat în arest la domiciliu şi pe durata pandemiei, (…) iar gestionarea stresului în timpul epidemiei de COVID-19 a implicat un consum nervos mai mare”.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.