EXCLUSIV! Iată propunerile liberalilor gorjeni pentru posturile de deputați și senatori!

0
50

Potrivit unor surse politice, în BPJ al PNL Gorj s-au conturat listele pentru alegerile parlamentare, astfel că, la Senat, prima poziție e ocupată de omul de afaceri Ion Iordache, care controlează mai multe business-uri care au generat, anul trecut, o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro, fost primar liberal al orașului Turceni, în perioada 2008-2012.

Pe locul al doilea, a fost propus Robert Filip, primarul orașului Rovinari, cel care a câștigat, în urmă cu o săptămână, un nou mandat de edil, fiind ales cu 69,73%.

Pe locul al treilea, liberalii au propus-o pe Aura Berta Obrocea, medic în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu.

Pentru Camera Deputaților, prima poziție este ocupată de Dan Vîlceanu, președinte al organizației județene a PNL, de mai bine de cinci ani, deputat în exercițiu, membru în Biroul Executiv Național al PNL.

Pe poziția a doua, a fost propus fostul avocat Gheorghe Pecingină, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Pe locul trei, figurează omul de afaceri Iulian Popescu, cel care a obținut 30, 95% la alegerile din 27 septembrie, când a candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj.

Lista la deputați e completată de Mihai Paraschiv, fost consilier local PNL, în prezent, director al societății de transport public Transloc SA și Denisa Șuță, ex-consilier județean, actual director al Muzeului Național ”Constantin Brâncuși”.

Conform surselor citate, vineri, 9 octombrie, e programată ședința CDJ în care urmează să fie votate listele liberalilor pentru alegerile parlamentare, iar până atunci acestea trebuie completate cu încă o persoană la Senat și încă două la Camera Deputaților.

Aceleași surse susțin că, până la votul final, unii din cei aflați pe aceste liste se pot retrage și, oricând, pot apărea alte nume care să fie agreate de liberali și girate de cei care fac parte din forul de conducere al organizației PNL Gorj.

Tag-uriAura Berta Obrocea dan vîlceanu Denisa Șuță featured Gheorghe Pecingină ion iordache Iulian Popescu Mihai Paraschiv Robert FilipOriginal Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns