EVZ TV. Rareș Bogdan vorbește despre baronii PNL. Ce părere are despre Gheorghe Flutur

0
13

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, nu poate fi introdus în galeria baronilor locali, chiar dacă numele său a fost legat de numeroase afaceri controversate. Cel puțin asta susține Rareș Bogdan.

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, susține că PNL, spre deosebire de PSD, nu are baroni locali ci doar lideri gospodari dedicați problemelor comunității. Liderul liberal a răspuns întrebărilor jurnalistului jurnalistului Dan Marinescu, în cadrul emisiunii „Întrebări esențiale” de la Evenimentul Zilei TV.

Prim-vicepreședintele PNL a ținut să precizeze că Gheorghe Flutur este un bun gospodar, care a transformat județul Suceava în mod radical.

„Gheorghe Flutur este un om care a schimbat și a transformat județul Suceava într-un mod radical. La Suceava există opoziție, există presă liberă, la Sucevava nu Gheorghe Flutur numește șefii în administrația locală, în instituțiile deconcentrate, în companiile primăriei și în companiile Consiliului Județean”, a declarat Rareș Bogdan, în emisiunea moderată de jurnalistul Dan Marinescu.

El a continuat arătând că, cel mai important, Gheorghe Flutur nu condiționează oamenii de afaceri și nici nu încerarcă să le controleze activitatea, fapt care se vede și în nivelul de dezvoltare al județului.

„Județul Suceava este cel mai dezvoltat județ din Moldova și nu doar din considerente istorice, legat de faptul că este Bucovina și este un pic altceva iar traiectul său istoric a fost altul. Este pentru că Gheorghe Flutur este un om gospodar al Sucevei”, a mai spus Rareș Bogdan.

PNL nu are baroni

Pe de altă parte, Rareș Bogdan a precizat că ștampila de baron local sau de feudal nu li se poate aplica nici unuia dintre președinții de consilii județene și primarii ai PNL deoarece aceștia lucrează în folosul comunității, iar ceea ce fac este apreciat la nivel local.

„PNL nu are baroni. Baron înseamnă feudal, înseamnă că există un om atotputernic, iar ceilalți sunt săraci în subordinea lui. Or, Emil Boc și Alin Tișe (primarul municipiului Cluj Napoca, respectiv președintele Consiliului Județean Cluj – n.red.) nu au fost trecuți niciodată în rândul acestora și nici nu pot fi asociați cu acest termen, chiar dacă au condus orașul, respectiv județul vreme de zece ani”, a explicat Rareș Bogdan, răspunzând unei întrebări formulate de jurnalistul Dan Marinescu.

Printre „gospodarii” liberali prim-vicepreșdintele PNL i-a nominalizat pe Ion Dumitrel, președintele CJ Alba și pe Adi Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

„Niciodată Ion Dumitrel nu a fost acuzat că ar fi baron pentru că modul lui de a se comporta, de a reacționa cu ceilalți competitori, cu ceilalți membri de partid, cu simplii cetățeni sau cu firmele din județul Alba este total diferit”, a precizat Rareș Bogdan.

CCR dă undă verde dublării alocațiilor. Orban trebuie să ia măsuri, dar…

Îngrijorările lui Rafila. Suntem sau nu pregătiți? Ce recomandă autorităților

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.