”Echipa PSD a ieșit mult mai întărită” spune Florin Cârciumaru după ce, Liviu Dragnea a câștigat o primă bătălie din războiul cu puciștii. Vineri, în ședința Comitetului Executiv Național, scorul a fost de 55 la 8 voturi în favoarea lui Dragnea. Scrisoarea inițiată de Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu a fost discutată, însă doar 8 lideri au fost în favoarea punctului 1, prin care se cerea demisia imediată a lui Liviu Dragnea din fruntea PSD și a Camerei Deputaților.
Deși PSD Gorj nu și-a exprimat o poziție oficială de susținere a lui Liviu Dragnea, Florin Cârciumaru afirmă că, de la bun început, a fost de partea președintelui partidului. Senatorul nu poate înțelege atitudinea semnatarilor scrisorii, unii dintre ei având relații apropiate cu Liviu Dragnea.
Cârciumaru nu crede că PSD se va scinda în urma acestui război intern.
Dan Ilie Morega nu se așteaptă să fie liniște în PSD, în perioada următoare. Președintele Institutului de Politici Publice crede că, după referendumul din 6-7 octombrie, va avea loc o remaniere guvernamentală iar primul ”zburat” va fi Paul Stănescu.
Ionel Manțog crede că nemulțumirile vor mocni, în continuare, în PSD până când justiția va da o sentință finală în dosarul lui Liviu Dragnea. Manțog nu se aștepată la dezertări din PSD, la vreo rupere a partidului.
Sursa aici









