13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:07:00
Acasă Actualitate DSP Gorj a demarat o anchetă, în cazul bătrânului internat la ATI...

DSP Gorj a demarat o anchetă, în cazul bătrânului internat la ATI căruia i s-a făcut o transfuzie greșită!

0
32

Direcția de Sănătate Publică Gorj s-a autosesizat, joi, în cazul bărbatului, de 85 de ani, din Tismana, care a fost la un pas de moarte, după o transfuzie greșită efectuată la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, prezentat de gorjonline.ro și la nivelul instituției a fost dispusă efectuarea unei anchete.

Reprezentanții DSP au anunțat Ministerul Sănătății și, în același timp, au dispus verificări cu privire la respectarea metodologiei în cazul transfuziilor sanguine.

Reamintim, bătrânul a ajuns la spital în urmă cu 10 zile, cu hemoragie nazală. A fost consultat de medicii de la UPU, ATI și ORL, iar ulterior, o asistentă medicală i-a administrat greșit două pungi de sânge din grupa AB4, în loc de 01 negativ. Familia pacientului a fost cea care a sesizat greșeala personalului medical, ca mai apoi să fie contactată de cadrele medicale pentru a nu depune plângere la Parchet.

Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a declarat, miercuri, că și la nivelul unității spitalicești va declanșa o anchetă administrativă.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!