Două localități din Gorj în scenariul ROȘU! 10 școli înapoi la cursurile online!

0
14

Noul inspector școlar general, Dana Constantinescu, a prezentat, în cadrul primei conferințe de presă susținută de la preluarea conducerii ISJ Gorj, situația infectărilor cu coronavirus, dar și scenariile în care se învață, la ora actuală, în județ, ținând cont de indicele de infectare cu SARS- CoV2. Potrivit datelor, elevii claselor din zece școli, din Bolboși și Schela, localități intrate în scenariul roșu, au revenit la școala online. În prezent, în județ, 260 unități școlare se află în scenariul galben și 192 în scenariul verde. La Grădinița cu program prelungit Motru încă nu s-au încheiat lucrările de modernizare și se învață tot online. Conducerea ISJ Gorj a decis ca scenariile după care se învață în școlile din județ să nu se mai schimbe de pe o zi pe alta. Dana Constatinescu a anunțat că, în fiecare vineri, după o consultare cu Direcția de Sănătate Publică se vor stabili scenariile în care se va face școală pentru o săptămână. “Considerăm că în acest mod se va eficientiza procesul de învățământ”, a declarat șefa Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Direcția de Sănătate Publică Gorj a trimis, la începutul lunii februarie, 22.800 de teste antigen pentru testarea elevilor și cadrelor didactice care prezintă simptome de coronavirus.
Dana Constantinescu spune că testele pot fi făcute și de asistenții medicali nu numai de medicii de la cabinetele școlare și de familie.

Tag-urifeatured scenariul roșu


Sursa aici

Lasă un răspuns