22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 19:52:45
Acasă Actualitate Două femei s-au ales cu dosare penale pentru că au vândut haine...

Două femei s-au ales cu dosare penale pentru că au vândut haine contrafăcute

0
42

Două femei din Târgu Jiu și Craiova s-au ales cu dosare penale pentru că vindeau haine contrafăcute.

„Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, o femeie, de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a expus spre comercializare, în târgul organizat săptămânal pe raza municipiului Târgu Jiu, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte purtătoare ale însemnelor și denumirilor unor mărci, fără a deține autorizare din partea titularilor mărcilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similar cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar.

La aceeași dată, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică au identificat o femeie, de 61 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, care a oferit şi pus în circulaţie în târgul săptămânal organizat pe raza municipiului Târgu Jiu, mai multe articole vestimentare inscripţionate cu diferite mărci, fără a deţine certificate de autenticitate sau documente de provenienţă.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similar cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

Bunurile în valoare de 2.000 de lei au fost indisponibilizate de către polițiști, în vederea continuări cercetărilor.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!