Două autoturisme marca BMW s-au tamponat în această seară în parcarea Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu. Incidentul s-a petrecut sub privirile mai multor martori, deoarece acest loc este cunoscut pentru competițiile de viteză și drifturile care au loc aproape în fiecare seară.
Tamponarea vine la doar câteva zile după ce polițiștii au organizat o razie în această parcare, în urma sesizărilor făcute de cetățeni, care au reclamat gălăgia și scârțâitul de roți. În ciuda acestor acțiuni ale forțelor de ordine, se pare că tinerii pasionați de viteză continuă să transforme parcarea într-un circuit improvizat.
Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte ale incidentului și să ia măsurile necesare.