Două adolescente din Tg-Jiu au ajuns la spital după o provocare periculoasă pe TikTok

0
173

Două adolescente din Târgu Jiu au ajuns la Spitalul Județean de Urgențe cu entorse la mâini, după ce au participat la o provocare populară pe rețelele de socializare. Incidentul s-a petrecut pe 1 decembrie, iar tinerele au fost tratate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).

„Au fost înregistrate două cazuri. Ieri după-amiază și în seara zilei de 1 decembrie (după ora 20:30), la Unitatea de Primiri Urgențe s-au prezentat două adolescente, ambele cu entorsă la câte o mână. Din ce au povestit colegilor mei, au participat la provocarea care circula pe rețele de socializare și au căzut. Fiecare dintre paciente a beneficiat de investigații imagistice în UPU și nu au avut nevoie de internare“, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Ce presupune „Superman Challenge”

Provocarea virală, cunoscută sub numele de „Superman Challenge”, îi îndeamnă pe participanți să se arunce înainte cu mâinile întinse, imitând zborul celebrului supererou. Cei din jur ar trebui să îi susțină, însă deseori participanții sunt lăsați să cadă, riscând să se lovească de podea sau de alte obiecte din jur.

Specialiștii avertizează asupra pericolului acestor provocări și îndeamnă tinerii să fie prudenți, iar părinții să monitorizeze activitatea copiilor pe rețelele de socializare.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.