Dosarul în care Ponta, Șova, Ciurel și Graure au fost achitați, suspendat de Înalta Curte

0
73

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni suspendarea judecării dosarului „Rovinari – Turceni”, în care fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova au fost achitaţi în primă instanţă, fiind sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene privind aplicarea deciziei CCR de rejudecare a unor dosare de corupţie.

Judecătorii români vor trimite la CJUE patru întrebări, prin care doresc să afle dacă deciziile Curţii Constituţionale (care este un organ exterior puterii judecătoreşti) privind modalitatea de compunere a completurilor de judecată ar trebui aplicate atunci când sunt anulate decizii în dosarele de fraude pe fonduri europene. De asemenea, magistraţii români doresc să afle dacă tratatele şi deciziile UE se opun adoptării unei decizii de către Curtea Constituţională privind compunerea completurilor de judecată.
Până în prezent, Instanţa supremă a sesizat CJUE în mai multe dosare, cum ar fi cele ale fostului ministru al Energiei Constantin Niţă şi fostului ministru de Finanţe Darius Vâlcov. În alte dosare, magistraţii au decis rejudecarea de la zero, fără a mai fi sesizată CJUE.
În mai 2018, Victor Ponta, Dan Şova, Octavian Laurenţiu Graure (director economic al Complexului Energetic Turceni) şi Laurenţiu Ciurel (fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari) au fost achitaţi. În schimb, Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, a primit patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.
Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor. Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinetul său de avocatură, Ponta ar fi obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-ar fi efectuat.




Articolul complet aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.