Dosare penale pentru tăiere ilegală de material lemnos

0
23

La data de 22 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un bărbat, de 48 de ani, din comuna Bolboşi cu privire la faptul că din fondul forestier au fost tăiaţi 5 arbori.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că la data de 22 septembrie a.c., un bărbat, de 31 de ani, din comuna Bolboși, ar fi tăiat fără drept, un număr de cinci arbori esenţă gârniță, de pe un teren situat pe raza localității Slivilești, abandonându-i la faţa locului.

A fost recuperată cantitatea de aproximativ 3 mc material lemnos, acesta fiind lăsat în custodia unui pădurar, din cadrul Ocolului Silvic Motru, prejudiciul fiind în curs de estimare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de material lemnos.

La data de 22 septembrie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Muşeteşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 9-11 septembrie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 47 și 56 de ani, din comuna Mușetești ar fi tăiat 15 arbori esenţa fag si mesteacăn, cu diametrul la cioată cuprins între 10-64 cm, având un volum de aproximativ 6 mc și o valoare de 2.750 lei, de pe un teren cu vegetație forestieră ce aparține unei femei, de 46 de ani și unui bărbat, de 70 de ani, din comuna Mușetești.

În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept și sustragere de arbori.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.