Doliu! Marea realizatoare de emisiuni folclorice, Florentina Satmari, s-a stins din viață

0
97

Veste teribilă care a îndoliat lumea folclorului! Marea realizatoare de emisiuni folclorice, Florentina Satmari, s-a stins din viață. Cea care a contribuit enorm la formarea artiștilor este plânsă de cei care o considerau ca pe o mamă.

Florentina Satmari, unul dintre cei mai mari realizatori de emisiuni tv, s-a stins din viață. Vestea a îndoliat lumea artistică, mai ales că pentru mulți cântăreți Florentina Satmari a fost ca o mamă, iar mulți artiști îi spuneau mămuca.

”Eu am avut mai multe mame, cea care mi-a dat viață, cea care m-a îndrumat în lume și am avut-o și pe doamna Florentina Satmari, noi cei care eram apropiați de ea îi spuneam mămucă. Mi-e foarte greu să vorbesc la trecut, a fost o mamă spirituală, a iubit folclorul și a iubit toți interpreții. Am vorbit acum câteva săptămâni la telefon, de fiecare dată când o sunam și îi spuneam că vin în București, îmi spunea: băiatu, te aștept la o cafea.

Într-adevăr, poate era și puțin bolnavă, își schimba tratamentele, mergea pe la doctori. Mereu ne spunea când veneam la București: vă așteaptă mama la masă! Niciodată nu ocoleam invitația, casa ei era primitoare, avea o inimă în care toți artiștii aveau loc. Ascensiunea mea în folclor i se datorează doamnei Florentina Satmari, pe care am iubit-o și o voi iubi până voi închide ochii.”, a declarat Cornel Borza pentru Star Popular.

Și artistul Ovidiu Someș Purdea e răpus de vestea teribilă. Acesta face mărturisiri despre cum îi datorează celebrei realizatoare ascensiunea în lumea artistică dar și cum o încuraja atunci când a aflat că e bolnavă.

Florentina Satmari este Absolventă a Conservatorului de Muzică “Ciprian Porumbescu” – secţia canto clasic. A făcut istorie datorită nenumăratelor emisiuni de muzică populară pe care le-a produs la TVR, îndrumată de Tudor Vornicu. Promotor al folclorului, Florentina Satmari s-a implicat și în organizarea unor mari festivaluri precum: “Crizantema de Aur” de la Târgovişte, “Maria Tănase” de la Craiova.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.